Pădurari cercetați pentru neglijență în serviciu după ce o firmă a tăiat ilegal 200 de copaci

Reprezentanții unei societăți din Borșa sunt cercetați pentru tăierea ilegală a 200 de copaci în lunile februarie și martie, personalul silvic răspunzător de zona respectivă fiind cercetat pentru neglijență în serviciu.
În urma controlului efectuat vineri de către polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava la o partidă de pe raza Ocolului Silvic Bucovina, aparținând unei societăți comerciale din orașul Borșa, județul Maramureș, administrată de un bărbat de 41 ani, din aceeași localitate, cu privire la modul de exploatare a masei lemnoase, s-a constatat faptul că, în perioada februarie-martie 2014, au fost tăiați ilegal 200 de arbori, în volum de aproximativ de 160 mc, în valoare de 16.160 lei.
„În cauză se desfășoară cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și neglijență în serviciu a personalului silvic implicat, pentru neîndeplinirea atribuțiilor pe linie de paza fondului forestier”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Zeci de infracțiuni imputate unui inginer silvic și unui pădurar, acuzați că „albeau” prin falsuri transporturi ilegale de lemn

Zeci de infracțiuni imputate unui inginer silvic și unui pădurar, acuzați că „albeau” prin falsuri transporturi ilegale de lemn (fotografie generică)