Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România a lansat, marți, campania „Pacient de România – 6% pentru Sănătate”, prin care solicită alocarea unui buget care să permită accesul integral la medicamente compensate și terapii inovatoare pentru toți bolnavii, informează Mediafax.”Ca pacienți români, ne dorim să avem acces integral la tratamente compensate și terapii inovatoare, să nu fim nevoiți să întrerupem tratamentul sau să modificăm schema terapeutică în funcție de ce găsim în farmacii. Ne dorim să avem acces la investigații, monitorizare și servicii medicale ori de câte ori avem nevoie, ne dorim să avem personal medical bine pregătit, iar pentru toate acestea sistemul are nevoie de bani și de o politică coerentă”, a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC).





