Organizația Municipală Suceava a PDL, în primele trei din țară ca performanță electorală

Organizația Municipală Suceava a PDL se află în topul național al organizațiilor partidului în privința performanțelor electorale la alegerile europarlamentare din data de 25 mai. Liderul organizației, deputatul Ioan Balan, a declarat că scorul obținut de democrat-liberalii din capitala județului, de 20%, este unul onorabil, în condițiile în care primarul PDL, Ion Lungu, nu s-a implicat în campania electorală. „În condițiile în care municipiul Suceava are primar PDL care nu s-a implicat deloc în campania electorală, scorul de 20% obținut de organizația municipală e un scor care ne situează între primele trei municipii din țară, ceea ce pentru noi și pentru mine personal este onorabil”, a declarat Ioan Balan. El a ținut să le mulțumească sucevenilor din municipiul reședință de județ, celor din Colegiul doi pe care-l reprezintă ca deputat în Parlamentul României, dar și celor din celelalte zone ale județului pentru votul dat PDL-ului, care „se consolidează ca principala forță de opoziție”.

Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

Angajarea a 65 de persoane la TPL Suceava, deblocată prin hotărâre de Guvern, chiar de Ziua Transportatorului

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții