DINAMO

Oprița a făcut primul antrenament în Groapă

Oprița a făcut primul antrenament în Groapă
Oprița a făcut primul antrenament în Groapă

Jucătorul Daniel Oprița s-a prezentat, marți, la primul său antrenament cu echipa Dinamo, după ce a semnat, în luna aprilie, un contract pe patru ani cu gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare. Daniel Oprița a declarat că are emoții și că nu este capabil să efectueze un antrenament complet. „Am ceva emoții, pentru că este primul antrenament la Dinamo. În primul rând vreau să-mi revin cu piciorul și apoi sper să nu mai am probleme. Pot să mă pregătesc, dar nu să fac un antrenament complet. Nu am greșit drumul, îl știam, pentru că am avut destule meciuri aici. Îmi cunosc noii colegi, cu unii am jucat la juniori, cu Moți am fost la CSM Reșița. Îi cunosc pe toți, dar mai bine pe Moți și Mărgăritescu”, a spus fostul jucător al echipei Steaua. Oprița a menționat că, deși contractul său cu Dinamo intră în vigoare la 1 iulie 2007, gruparea Steaua i-a permis să se prezinte deja la antrenamentele noii sale echipe. „Da, s-au înțeles, mi-a dat voie”, a spus jucătorul. Mijlocașul a menționat că va participa la sărbătoarea organizată cu ocazia câștigării titlului de către Dinamo. „Sper ca suporterii să mă primească bine, nu am făcut nimic rău, nu au ce să-mi reproșeze, de Ghencea nu mai pot spune nimic. Voi participa la serbarea titlului, pentru că este noua mea echipă și mă bucur că a câștigat titlul. Chiar nu mă gândeam în trecut că o să ajung să sărbătoresc titlul cu Dinamo. Sper ca la anul să fie la fel de bine”, a spus Oprița.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica