Cercetări poliție

Om al străzii, găsit mort într-o mașină din Burdujeni

Om al străzii, găsit mort într-o mașină din Burdujeni
Om al străzii, găsit mort într-o mașină din Burdujeni

Polițiștii de la Secția Urbană Burdujeni au fost sesizați prin 112, joi dimineață, cu privire la faptul că un bărbat, cunoscut om al străzii, este mort într-un autoturism de pe strada Florilor.
Un martor a observat că într-un autoturism Fiat Punto, fără plăcuțe de înmatriculare, abandonat, se află un bărbat care nu mai mișcă, întins pe bancheta din spate.
La fața locului a fost chemat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului.
În scurt timp s-a stabilit și identitatea acestuia, cunoscut om al străzii în zonă. Bărbatul în vârstă de 54 de ani figura în evidențe cu afecțiuni medicale severe ca urmare a consumului de alcool, iar în noaptea precedentă se adăpostise în mașină, probabil din cauza frigului.
În urma cercetării la fața locului polițiștii nu au identificat urme de agresiune sau alte elemente care să le trezească suspiciuni, dar, conform procedurilor, au deschis un dosar penal de ucidere din culpă și au dispus efectuarea necropsiei.

Recomandări

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir