În municipiul Suceava

Oi sfârtecate de câini vagabonzi, chiar în curtea proprietarului, lângă Cartierul Tinereții

Oile sfâșiate de câini vagabonzi, chiar în curtea proprietarului

O haită de câini vagabonzi a rupt gardul unei gospodării din municipiul Suceava și a sfâșiat oile aflate în saivanul amenajat în spatele casei. Proprietarul oilor, Daniel Curcă, un tânăr de 18 ani, a avut un adevărat șoc când a ieșit din casă și a dat cu ochii de haita de câini, din care unii de talie foarte mare, care smulgeau bucăți de carne din mioarele sale, sfâșiindu-le chiar sub ochii săi.
Cu greu tânărul a reușit să fugărească câinii cuprinși de frenezia sângelui, dar din cele șapte mioare ale sale, dintre care trei gestante, doar una pare să fi scăpat de atacurile furibunde. O parte din oile sfâșiate au murit sub ochii săi, fără să aibă cum să le ajute, fiind prea tare sfârtecate, în vreme ce altele, cu bucăți de carne desprinse de pe burtă sau de pe spate, așteptau tăcute să le vină sfârșitul.
Această situație aproape incredibilă s-a petrecut marți dimineață, într-o zonă rezidențială a Sucevei, casa fiind construită la câțiva metri de Cartierul Tinereții, de pe Dealul Mănăstirii.
„Oițele mele erau protejate de gardul de plasă metalică, pe care l-au rupt, de gardul saivanului, aveam și câine în curte și tot au intrat și au făcut prăpăd. Dacă trecea un copil pe stradă, spre școală, cum trec zilnic pe aici, nu era mai tare în pericol?”, a spus Daniel Curcă, revoltat că haitele de câini lăsați să umble pe străzi „au mai multe drepturi decât oamenii”.
Odată cu venirea sezonului rece tot mai mulți câini fără stăpân au început să fie vizibili pe străzile Sucevei, haite mari, de 8-9 patrupede, apărând din senin chiar și în centrul municipiului, proveniența acestora ridicând o serie de semne de întrebare, mai ales că au fost efectuate continuu acțiuni de prindere.

Recomandări