Liga a II-a

Obiectivul Rapidului, trei puncte din ultimele trei meciuri din tur

În condițiile în care au stat etapa trecută, fotbaliștii Rapidului au avut două săptămâni la dispoziție pentru a pregăti finalul sezonului de toamnă, care se anunță a fi unul de foc. Trei meciuri mai au de disputat „ceferiștii”, toate unul și unul, urmând să se confrunte cu trei dintre primele patru clasate în ierarhia la zi a Seriei I. Ținând cont de șirul de rezultate neconcludente din ultima perioadă, cu doar un singur punct acumulat în precedentele patru întâlniri, alb-vișiniii n-ar fi îndreptățiți să-și facă prea mari speranțe de la aceste jocuri, numai că antrenorul Ovidiu Murariu este de altă părere. „Marea problemă e că n-am reușit să adunăm mai multe puncte din partidele cu ACS Buftea, Chindia Târgoviște, Unirea Slobozia și CF Brăila, cu toate că jocul prestat ne-ar fi permis să sperăm la mai mult. Din păcate ne-a lipsit golul, aspect pe care sperăm să-l reglăm neapărat pe acest final se sezon. Este adevărat că ne vom confrunta numai cu formații foarte bune, însă noi nu suntem echipa care să ne considerăm învinsă dinainte. În această conjunctură, dacă vom reuși să obținem măcar trei puncte până la finalul turului ne putem considera mulțumiți”, a declarat tehnicianul Rapidului, Ovidiu Murariu.
Ovidiu Murariu e pentru schimbarea sistemului competițional
Plecând de la știrea că mai marii Ligii Profesioniste de Fotbal lucrează la restructurarea sistemului competițional al Ligii I, antrenorul Rapidului crede că acest lucru se impune și la nivelul eșalonului secund. „Sunt probleme mari peste tot și cred că e nevoie de o schimbare. De la o săptămână la alta rămân tot mai puține echipe în campionat, ultima grupare care a abandonat competiția fiind Voința Sibiu, în Seria a II-a. Planează o așa de mare incertitudine la nivelul Ligii a II-a, încât nici măcar nu știm cu exactitate câte echipe vor retrograda la finalul sezonului”, a precizat Ovidiu Murariu.

Recomandări

Un individ care a înșelat o familie cu 4.000 de lire sterline, săltat de polițiști în timp ce se îmbarca în avionul de Londra

Trei zile de tenis spectaculos, cu 27 de sportivi din mai multe orașe ale țării, la Bucovina Tennis Club Rădăuți

Gala Colosseum Tournament de anul viitor are o temă și mai ofertantă, o confruntare în ring între România și Imperiul Otoman

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”