Oamenii dintre noi pentru oamenii ca noi

Este minunat atunci când oameni pe care nu îi cunoști sunt oameni în sensul cel mai profund al cuvântului. Medicina se presupune că ar fi una dintre meseriile care au ca scop tratarea și alinarea durerii omului. Pentru a face acest lucru este nevoie de alți oameni care să înțeleagă durerea.
Numele meu este Lăcrămioara Confederat și zilele trecute Dumnezeu a rânduit să trec printr-o încercare nu tocmai ușoară, fiind internată de urgență la secția de cardiologie a Spitalului Sfântul Ioan cel Nou din Suceava. Astăzi sunt aici cu voi toți din dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru oameni și datorită profesionalismului medicilor de la secția de cardiologie.
Prin această scrisoare doresc să aduc mulțumire în primul rând domnului doctor PAUL TURCOMAN, cardiolog intervenționist la Spitalul Județean.
Prin calitățile profesionale, domnul doctor PAUL TURCOMAN se ridică la nivelul acelor medici care pun suflet și se implică în rezolvarea fiecărui caz, gândindu-se în primul rând la omul aflat în suferință.
Pentru problemele de sănătate ale celor aflați în aceeași situație prin care am trecut și eu, dar nu numai, simt că port răspunderea tragerii unui semnal de alarmă privind păstrarea acestui medic în cadrul Spitalului Județean Suceava.
Mulțumesc echipei medicale!
Noi, oamenii, avem nevoie de medici care să fie empatici și să simtă durerea care în acel moment ne invadează viața.
Lăcrămioara Confederat

Recomandări

O nouă campanie de sterilizare a câinilor, în Suceava, cu Poliția Locală pe post de sperietoare pentru stăpâni

Dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici din cadrul Spitalului Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava

Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori aflați pe lista copiilor greu adoptabili

Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori abandonați
Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori abandonați