La Galeria de artă “Ion Irimescu” din municipiul Suceava s-a deschis marți, la ceas de seară, prima expoziție personală a artistului plastic bucovinean Niculai Moroșan. Baștina de grăniceștean
Spun bucovinean pentru că Niculai Moroșan, cu baștina în comuna Grănicești, dar domiciliat în târgul Siretului, își desfășoară activitatea de profesor de design la Colegiul de Artă sucevean “Ciprian Porumbescu” și, pentru că așa cum am remarcat la vernisaj, e recenzat pe lista celor care cinstesc blazonul fiecăreia dintre aceste trei localități, îl circumscriu mai larg, ca bucovinean, pentru a satisface deopotrivă toate aceste justificate „pretenții” identitare.
Baștina de grăniceștean a fost subliniată însă atât de prezența pitorească a mamei sale, îmbrăcată în strai popular specific locului, cât și de prezentatorul manifestării, preotul, scriitorul și rafinatul grafician Constantin Hrehor, cel care slujește atât în altarul Bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, cât și în cel al literaturii și artei.
O emblemă de discreție
Părintele Constantin Hrehor, care a remarcat talentul nativ al expozantului (care a fost „ispitit de muze încă din copilărie”) și a accentuat că acesta „s-a format ca artist sub bagheta unor profesori de calibru”, a reliefat faptul că genericul expoziției, „Linie și culoare” (un titlu aparent „didactic și sumar”) este de fapt o emblemă de discreție.
O discreție care-l caracterizează pe Niculai Moroșan, un artist care nu caută subiecte senzaționale, ci rezolvă plastic teme care vin din străfundul ființei sale.
Un creator care se circumscrie clasei de „artiști sofianici”, cum a spus Constantin Hrehor (făcând referire la „școala de pictură suceveană”), sofianic fiind un anume sentiment al omului în raport cu transcendența, un sentiment cu totul specific (care trebuie înțeles ca potență creatoare a spiritualității ortodoxe) grație căruia omul se simte receptaculul unei transcendențe.
„Baroana” și „Zâmbetul pământului”
Așa că, de la portretele în peniță („portrete care respiră”, cum spunea părintele Hrehor), care denotă siguranță artistică (grafica în peniță exclude radiera și orice retuș, orice revenire), la adevărate „poeme rezolvate prin culoare” (cu precădere nuduri lipsite de orice conotație licențioasă), Niculai Moroșan ne deschide poarta lumii sale care se configurează între real și metaforă.
O expoziție în care, alături de portretul în peniță al mamei (intitulat „Baroana”) se află lucrarea „Zâmbetul pământului”, portretul color, solarizat, al tatălui, pălimarul bisericii din Grănicești, un fel de „Moromete” hâtru, cum l-a numit părintele Constantin Hrehor.
*
Prima expoziție personală a lui Niculai Moroșan este, așa cum a remarcat Constantin Hrehor, „o primă treaptă îndrăzneață” în cariera artistică a celui pe care colegii îl numesc simplu, așa cum se și semnează: Moro.
