Proiecte

O nouă locație posibilă pentru Biroul Unic

Prefectul Județului Suceava, Orest Onofrei, a anunțat, în cursul zilei de ieri, că inițiativa realizării unei construcții care să găzduiască Biroul Unic ar putea deveni posibilă în cursul anului viitor. Onofrei a spus că în momentul de față Ministerul Administrației și Internelor a concesionat o suprafață de teren de 6.500 metri pătrați, aflați în apropierea intersecției Nordic, din municipiul Suceava, pe care ar urma să se construiască o nouă clădire, în care să-și desfășoare activitatea reprezentanți ai mai multor instituții publice. „Vrem ca această clădire să fie destinată și acestui Birou Unic, despre care se vorbește de atâta timp. Este o idee mai veche și o promisiune de a face acest Birou Unic, care până la urmă este o formă de civilizație și de a ajuta populația, pentru a obține mai ușor anumite documente și acte”, a spus prefectul Onofrei, care a mai adăugat că este de așteptat ca finanțarea acestei investiții să se facă în cursul anului viitor. Orest Onofrei a precizat că în noua clădire ce se va construi se intenționează a se transfera sediile mai multor instituții, printre care Arhivele Naționale, Serviciile de Evidență a Populației, de Înmatriculări Auto, de Permise de Conducere, Serviciul Pașapoarte etc. „Vrem ca în aceeași locație să funcționeze toate aceste servicii, precum și reprezentanți ai instituțiilor la care populația trebuie să plătească anumite taxe și timbre pentru a obține documentele de care au nevoie. Și sperăm ca acest lucru să se realizeze cât mai curând”, a declarat Onofrei.

Recomandări

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la Administrația Piețelor Suceava, cu păstrarea drepturilor contractuale

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale
82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale