O mașină s-a răsturnat pe un câmp. Două persoane au fost rănite

accident arbore1
accident arbore1

O mașină s-a răsturnat duminică dimineață pe un ogor din zona localității Arbore. Cele două persoane care se aflau în interior au fost rănite, iar una dintre ele a rămas încarcerată.
La fața locului a fost trimisă autospeciala pentru descarcerare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, dar și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava. Angajații ISU Suceava au reușit să scoată din mașină persoana încarcerată, iar aceasta a fost preluată de echipajul medical.
După ce au primit îngrijiri la fața locului, cele două persoane care se aflau în mașină au fost transportate la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
Polițiștii care au preluat ancheta în acest caz urmează să stabilească în ce condiții s-a petrecut accidentul din apropiere de Arbore.

accident arbore2
accident arbore2
accident arbore3
accident arbore3
accident arbore1
accident arbore1

Recomandări

Un sucevean reclamă că a fost jignit și instigat la violență de personalul de la intrarea în sediul DSP Suceava

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori