Accident rutier

O mașină în care se aflau o mamă și patru copii s-a răsturnat după impactul cu un cap de pod

O tânără mamă în vârstă de 29 de ani și cei patru copii ai acesteia au fost implicați într-un accident rutier după ce mașina condusă de femeie a lovit un cap de pod. Alerta pentru echipajele medicale a fost ridicată, după primul impact mașina răsturnându-se.
Accidentul s-a produs miercuri, în jurul orei 15.00, pe raza satului Pleșești, comuna Vulturești.
Din cercetările poliției rezultă că șoferița în vârstă de 29 de ani, din municipiul Fălticeni, în timp ce se afla pe raza satului Hreațca, din cauza altor preocupări, a pierdut controlul asupra direcției de mers, mașina intrând în coliziune cu un cap de pod din partea dreaptă a drumului, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma accidentului, cei patru copii, cu vârste cuprinse între 6 luni și 7 ani, au fost transportați la spital. Din fericire, copiii nu au rămas internați, semn că nu au suferit leziuni grave.
Conducătoarea auto a fost verificată cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu era băută.
Polițiștii nu au identificat la fața locului dispozitive de fixare în scaun.

Recomandări

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte