În catedrala eternității

O îmbrățișare cu Mircea Motrici

Ion Dragușanul la școala din Udești
Ion Dragușanul la școala din Udești

Cu prilejul aniversării zilei de naștere a celui care a fost jurnalistul și scriitorul Mircea Motrici, zi în care, dacă n-ar fi plecat cu zece luni în urmă „să culeagă boabe de rouă printre stele”, ar fi împlinit 55 de ani, cei care nu l-au uitat, care i-au prețuit strădania și prietenia s-au reunit la Udești și Suceava spre a-i cinsti amintirea.
Și cum un scriitor se cinstește prin carte, numele lui Mircea Motrici a apărut (prin grija prietenească a lui Ion Drăgușanul, care i-a fost consilier editorial la toate volumele, multe la număr, cu care udeșteanul și-a făurit treptele spre eternitate) pe încă o carte de poezie, pregătită pentru tipar, dar neîmplinită pentru că sufletul său s-a topit prea devreme în veșnicie.
„Libertatea visului”
O carte intitulată „Libertatea visului”, carte care a rămas ca o scrisoare în „tolba poștașului” pentru că destinatarul a plecat mai devreme de la domiciliu.
Și pentru că Mircea Motrici a fost jurnalist (chiar dacă mai mult pe unde radio) publicarea cărții sale a avut loc odată cu apariția unei noi publicații, „Plus SV – Un plus pentru Bucovina”, o publicație care, așa cum a subliniat Ion Drăgușanul „s-a născut ca să-l putem sărbători pe Mircea Motrici”.
Și pentru ca volumul lui să nu fie singur, i-au stat alături alte două cărți care fac plecăciune memoriei.
În ultimul anotimp al vieții Vasile Pînzariu și-a văzut acum, „Conștient de pericolul înfrângerii”, publicate poeziile pe care le-a ținut multă vreme tăinuite în gând, iar Ion Drăgușanul a scris, pentru luare aminte și neuitare, istoria „Fenomenului Raiffeisen în Bucovina”.
Așadar ne-am îmbrățișat cu Mircea Motrici prin cuvânt tipărit și s-a făcut pomenire întru dreapta lui așezare în catedrala eternității.

Recomandări

Premiul literar pentru creativitate, obținut de scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă la Concursul Internațional de Literatură „Naji Naaman” din Liban

Claudiu Gabriel Andronic, șef de promoție la Resurse Umane, USV: „Prin eșec reușim să învățăm; nu este opusul succesului, ci o parte importantă din el“

Minitabăra elevilor pasionați de istorie și geografie de la școlile „Ion Creangă” și Nr. 4 Suceava, la Cacica, 2026: recunoștință, prietenie, aventură, distracție

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”