Oportunități

O firmă din SUA vrea să modernizeze Aeroportul Suceava

Compania americană AMI Group și-a anunțat intenția de a investi în modernizarea Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, care a precizat că a avut deja discuții cu reprezentanții acestei firme în vederea amenajării unei zone internaționale de liber schimb în incinta aeroportului.
Mîrza a spus că în urma acestor discuții, CJ Suceava și AMI Group au semnat un document comun în care se prezintă intenția firmei americane de a realiza aceste investiții.
„Am semnat acest document în ideea ca reprezentanții firmei americane să prezinte care sunt oportunitățile de investiții la Aeroportul Suceava”, a spus Gavril Mîrza.
El a explicat că AMI Group și-a manifestat intenția de a prelua în concesiune totală sau în administrare Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”, urmând ca în incinta acestuia să dezvolte o zonă internațională de liber schimb.
Acest lucru ar presupune investiții în realizarea de clădiri necesare pentru activități comerciale de industrializare. De asemenea, Mîrza a mai spus că în situația în care s-ar realiza această zonă internațională de liber schimb, administrarea ei ar putea fi realizată printr-un parteneriat între AMI Group și Consiliul Județean Suceava.
Pe de altă parte, președintele CJ Suceava a declarat că în perioada imediat următoare, firma germană K+P urmează să prezinte un studiu de dezvoltare optimă a Aeroportului Suceava.
Mîrza a mai spus că după finalizarea acestui studiu urmează să fie conceput un masterplan de dezvoltare a aeroportului, prin care se vor stabili investițiile necesare pentru modernizarea și extinderea pistei de zbor, sau pentru securizarea aeroportuară.

Recomandări

Un individ care a înșelat o familie cu 4.000 de lire sterline, săltat de polițiști în timp ce se îmbarca în avionul de Londra

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă