Poliție Rutieră

O fetiță de șapte ani, omorâtă de un “Logan”, în timp ce se juca pe marginea drumului

– Urmele de frânare erau de circa 60 de metri
O fetiță în vârstă de șapte ani a murit, ieri după-amiază, în urma unui groaznic accident rutier. În jurul orelor 15.30, pe DJ 176, pe raza comunei Vatra Moldoviței, un autoturism „Dacia Logan”, cu numere de înmatriculare de Bistrița Năsăud, a accidentat-o mortal pe Veronica Maria P., din localitate. Potrivit unor martori oculari, fetița se juca pe marginea drumului, în momentul în care a fost izbită în plin de autoturismul condus de Sorin B., în vârstă de 27 de ani, tot din localitate, care se îndrepta dinspre Moldovița înspre Vama. Deși a fost dusă de urgență la spital, micuța a murit pe drum. Aseară încă nu erau stabilite împrejurările în care s-a înregistrat accidentul și nici cine se face vinovat de producerea lui, o echipă a Biroului Poliției Rutiere Câmpulung Moldovenesc continuând cercetările. La fața locului, totuși, susțin surse din rândul anchetatorilor, au fost găsite urme de frânare de circa 60 de metri, semn că autoturismul “Dacia Logan” circula cu o viteză excesivă pe raza localității. Cel mai probabil, în cauză, urmează să se facă o expertiză tehnică pentru a se stabili cu exactitate viteza cu care rula autoturismul în momentul producerii accidentului. Ancheta continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din cuplă.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat