La Părhăuți

O femeie a fost accidentată mortal, în timp ce mergea pe marginea drumului

O depășire imprudentă făcută în condiții de noapte a curmat viața unei femei care circula regulamentar, pe partea stângă a părții carosabile. Accidentul a avut loc luni seara, în jurul orei 18.00, pe un drum județean din satul Părhăuți. Un bărbat de 30 de ani, din comuna Todirești, care conducea un autoturism Mercedes dinspre Todirești spre Costâna, pe un sector de drum drept s-a angajat în depășirea unui vehicul, iar în momentul în care se afla pe sensul opus de mers a accidentat o femeie de 64 de ani, din comuna Todirești, care se deplasa pe partea stângă a drumului.
În urma impactului victima a fost proiectată în șanțul din partea stângă a drumului și din cauza leziunilor traumatice suferite a murit la locul accidentului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul de 30 de ani aflat la volanul mașinii este angajat al unei unități militare din zona Vatra Dornei, în acest caz fiind înștiințați despre producerea accidentului procurorii Parchetului Militar Iași. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte