HANDBAL FEMININ

Nu am scăpat de Anja Andersen

Nu am scăpat de Anja Andersen
Nu am scăpat de Anja Andersen

Federația Europeană de Handbal (EHF) a anunțat că a redus suspendarea antrenoarei Anja Andersen, până în 12 mai, în loc de 30 iunie, astfel că daneza va putea sta pe banca tehnică la meciurile de baraj dintre România și Serbia-Muntenegru, din play-off-ul Campionatului European. În 12 martie, EHF anunțase că Anja Andersen va fi suspendată până la 30 iunie, ca urmare a comportamentului nesportiv la partida de campionat, susținută de echipa sa, Slagelse (cu Carmen Amariei în lot), și Aalborg (cu Narcisa Lecușanu în lot). Conducerea clubului Slagelse a înaintat un memoriu Comisiei de Apel a EHF, iar forul european a anunțat, joi, că suspendarea Anjei Andersen din toate competițiile europene se va încheia la 12 mai. Forul continental a decis însă ca, la prima manifestare de comportament nesportiv al danezei, Andersen să fie suspendată fără drept de apel în următoarele șase luni. După decizia de joi a EHF nu se mai pune problema ca Anja Andersen să nu poată conduce de pe banca tehnică echipa Serbiei-Muntenegru în dubla manșă eliminatorie cu naționala României, de pe 28 mai (la București) și 3 iunie (în deplasare), contând pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din luna decembrie. Antrenorul naționalei feminine a României, Gheorghe Tadici, și-a exprimat de mai multe ori dorința ca Andersen să fie pe banca tehnică a adversarei din baraj. „Are un talent aparte să enerveze toți arbitrii, așa că pentru noi nu poate fi decât un avantaj”, a spus Tadici.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb – de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru

Pietoni loviți de o mașină scăpată de sub control, la volanul căreia se afla un tânăr cu permisul suspendat

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluția bancară pentru drumul României către zona euro