Noua lege a achizițiilor publice: Excepții pentru campanii electorale, servicii juridice, transport

Excepțiile de la regulile de achiziție publică vor fi păstrate la acordarea anumitor contracte de servicii, precum pentru cumpărarea-închirierea de terenuri și clădiri, servicii audio-vizuale, dar vor fi aplicate și pentru campanii electorale, servicii juridice, transport feroviar călători, metrou, informează Mediafax.Excepțiile de la aceste reguli, care presupun organizarea de licitații, sunt prevăzute în primul draft al proiectului noii legi a achizițiilor publice, consultat de MEDIAFAX și care reglementează regimul juridic al contractelor de achiziție publică, procedurile de atribuire a acestor contracte, precum și aspecte legate de derularea contractului.În noua legislație, achiziția publică va fi definită drept achiziționarea, prin intermediul unui contract de achiziție publică, de lucrări, de produse sau de servicii de către una sau mai multe autorități contractante de la unul sau mai mulți operatori economici, „indiferent dacă lucrările, produsele sau serviciile sunt destinate sau nu unui scop public”.

Recomandări

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Separarea corectă la sursă este cheia unei gestionări eficiente a deșeurilor în municipiul și județul Suceava

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB