Noaptea Cercetătorilor, la Suceava

În fața Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va avea loc vineri, 26 septembrie, începând cu ora 17:00, Noaptea Cercetătorilor. În zona „Hands On”, mai multe echipe de cercetători suceveni vor demonstra cum evoluează experimentele și lucrările lor. Observațiile astronomice și atelierele de radioastronomie, aplicațiile de bio-ecologie, experimentele de nanotehnologie, robotică și experimentele de LeapMotion sunt doar câteva dintre activitățile pregătite de cercetătorii suceveni. După cum îi spune și numele, „Hands On” este zona în care participanții au voie să atingă exponatele, să contribuie la experimente, să interacționeze cu cercetătorii. În zona dedicată cercetării în Uniunea Europeană, participanții vor afla cele mai noi tendințe în cercetare la nivel european, își vor testa cunoștințele de cultură generală și vor putea participa la o tombolă europeană.Cei mici se vor delecta și vor învăța prin joc o mulțime de lucruri interesante despre sistemul solar, fizică, chimie, roboți și multe altele, în zona „Sci Fun”. În această zonă sunt programate o aventură 3D prin Sistemul Solar, workshopuri de reciclare creativă, un scrabble uriaș, concursuri.

Recomandări

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Concertul de Gală al Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, pe esplanada Palatului Administrativ Suceava

Un fost inspector în Primăria Suceava, care se dădea activist de mediu, reținut după ce a înșelat un fermier