Cod galben

Ninsori abundente în zona de munte a județului

Județul Suceava a fost avertizat cu cod galben, atenționarea fiind valabilă până la începutul săptămânii viitoare. Potrivit meteorologilor, în zilele de 22 și 23 noiembrie a.c vremea se va răci treptat, iar în zonele montane va ninge viscolit și se va depune un strat de zăpadă consistent.
Potrivit unui comunicat al Prefecturi Suceava, prefectul Ovidiu Doroftei a convocat deja comitetul pentru situații de urgență, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru a se interveni în cazul unor calamități. În același timp, Doroftei a precizat că a dispus comisiilor locale să urmărească evoluția fenomenelor meteorologice din următoarele zile, în special în localitățile din zona de munte, pentru a putea interveni în timp util la apariția unor eventuale situații de urgență.
„În perioada pentru care s-a emis avertizarea va fi atent monitorizată asigurarea continuității în furnizarea energiei electrice pentru populație, echipele de intervenție specializate fiind pregătite să acționeze operativ pentru remedierea eventualelor avarii”, a mai spus prefectul județului.

Recomandări

Consilierul USR Iulian Cimpoeșu avertizează asupra „haosului imobiliar” de la Șcheia și a riscului de blocaj

Prefectul Bogdan Păstrăv a început demersurile pentru a rezolva problema celor aproape 1.000 de gospodării din zona de munte care nu mai au unde să vândă laptele

Producătorul de lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis din zona de munte

Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis
Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis