Distincție

Nepoata lui Ciprian Porumbescu, Cetățean de onoare al județului Suceava

Mai mulți foști și actuali membri ai Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” vor fi declarați Cetățeni de onoare ai județului Suceava. Hotărârea a fost adoptată în ședința de marți a Consiliului Județean Suceava, pentru această decizie votând doar consilierii PD-L și PNL. În ceea ce-i privește pe social- democrați, aceștia au votat împotriva acestei hotărâri, nemulțumiți de faptul că propunerea lor de a acorda titlul de Cetățean de onoare al județului pentru încă patru persoane a fost respinsă prin votul consilierilor PD-L. Reprezentanții PSD în Consiliul Județean Suceava au propus ca acest titlu să fie acordat și fostului rector al Universității „Ștefan cel Mare”, Emanuel Diaconescu, muzeografului Dimitrie Olinici, etnografului Aurelian Ciornei și pictorului Ion Grigore.
În cele din urmă, potrivit hotărârii Consiliului Județean Suceava, noii Cetățeni de onoare ai județului sunt Artemizia Bejan, prima solistă de muzică populară a Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, interpreții de muzică populară Margareta Clipa, Laura Lavric, Ștefania Rareș, Traian Straton, Aurel Tudose, Nicoleta Vasilovici, coregraful Viorel Vatamaniuc și dirijorul George Sîrbu. Pe lângă aceștia, titlul de Cetățean de onoare al județului va fi primit și de nepoata compozitorului Ciprian Porumbescu, scriitoarea Nina Cionca.
Înmânarea acestor distincții noilor Cetățeni de onoare ai județului se va face în cadrul manifestărilor care vor fi organizate în perioada 14 – 15 octombrie a.c., la împlinirea a 55 de ani de activitate a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
Printre cei care au mai primit titlul de Cetățean de onoare al județului Suceava se mai numără Georg Simnacher – fostul președinte al Consiliului Regional Schwaben din Germania, Sofia Vicoveanca – interpretă de muzică populară, Margareta Labiș, sora poetului Nicolae Labiș sau fotbalistul Dorin Goian.

Recomandări

22 de cupluri din Cornu Luncii, sărbătorite la „Nunta de Aur”. Gheorghe Șoldan, alături de primarul Gheorghe Fron și cetățeni la Ziua Comunei

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire