Furnizorii de servicii medicale din județ au început negocierile cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, în vederea încheierii contractelor pe acest an. Potrivit președintelui director general al instituției, Michaela Pelepco, în această perioadă, la sediul CAS sunt organizate întâlniri de lucru cu responsabili de la Colegiul Județean al Medicilor, Colegiul Medicilor Dentiști, Asociația Medicilor de Familie, Colegiul Județean al Farmaciștilor, conducerile spitalelor din județ și Serviciului Județean de Ambulanță. „Discuțiile cu reprezentanții spitalelor din județ se vor desfășura în mai multe etape și vor fi axate pe negocierea clauzelor suplimentare care vor fi cuprinse în contractele din acest an, pe negocierea numărului de servicii medicale spitalicești posibil de acordat persoanelor asigurate și a tarifelor pentru unele servicii medicale, respectiv tariful pentru spitalizarea de zi, tariful pe caz rezolvat. Separat, vom negocia cu Spitalul Suceava numărul de ședințe de hemodializă și tariful pe ședința de hemodializă, având în vedere că acest spital este singurul furnizor de servicii de acest gen din județ”, a punctat șeful CAS Suceava.Procesul de contractare a serviciilor medico-farmaceutice pe toate domeniile de asistență sanitară a început pe 1 aprilie, urmând a fi finalizat pe data de 30 a lunii.
Încheieri contracte
Negocieri între CAS și furnizorii de servicii medicale






