Prim-vicepreședintele organizației județene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, sugerează partidelor politice ca în următoarele luni să o lase mai moale cu campania pentru alegerile prezidențiale și să se concentreze exclusiv pe actul de guvernare.
Nechifor consideră că este momentul ca toate forțele politice să facă front comun în fața crizei economice, inclusiv partidele din afara arcului guvernamental, care, în opinia lui, sunt obligate prin votul dat de cetățeni.
„Cred că în următoarele șase luni va trebui să lăsăm deoparte campania pentru prezidențiale și să ne concentrăm aproape exclusiv pe ceea ce înseamnă guvernarea țării, și nu mă refer doar la partidele care compun arcul guvernamental, ci la toate partidele din Parlament. PNL, UDMR, PC, PSD, PD-L au obligația în acest moment, pentru că au fost învestite de cetățeni cu voturi uninominale, iar reprezentanții acestor partide sunt poate mai obligați decât oricând să dea o măsură asupra coerenței actului de guvernare și a actului parlamentar”, a declarat Nechifor.
Nechifor recomandă partidelor s-o lase mai moale cu campania pentru prezidențiale
