Una dintre teoriile geopolitice de la sfârșitul secolului al XX-lea susținea, bine argumentate, că o creștere economică va genera creștere a nivelului de trai al popoarelor și ulterior dorința de libertate, după modelul vestului. Se consideră cea mai nonviolentă formă de a învinge dictaturile, în special comuniste, și cea mai puțin costisitoare material și uman. Puțini bani și fără sânge! Mai mult, această ofensivă a vestului, cu investiții și transferuri de industrii, s-a dovedit foarte profitabilă și sub aspect financiar. Atragerea lumii defavorizate și în majoritatea cazurilor supuse unor regimuri autoritare a căpătat numele de „globalizare”, un termen urât de naivi, dar mai ales de cei direct afectați. Globalizarea a redus drastic sărăcia extremă (sub 10% din populație), dar și puterea sau capacitatea de șantaj a dictatorilor asupra propriilor popoare. Hrana zilnică nu mai depinde de „pomenile” lor, ci de salariile noilor angajatori! De aici campaniile antiglobalizare ale regimurilor autoritare de stânga sau dreapta. Sunt cam disperați!
Problema este mai interesant de abordat din alt punct de vedere, respectiv cât mai suportă economia și ” actorii” săi importanți lipsa democrației? Și nu mă refer la autocrații încremenite în perioada stalinistă, precum Coreea de Nord sau brejnevistă ca în Cuba. În state autoritare precum China, Vietnam sau „democrațiile” africane cu președinți pe viață care permit „libera inițiativă”, investitorii sunt reticenți ați angaja masiv cum au făcut-o în anii ’90 și în primele decade ale secolului al XXI lea. Cauzele principale sunt lipsa de predictibilitate legislativă (o regăsim și la noi datorită „capacității” guvernamentale sau parlamentare), schimbările de politici economice și financiare, cât și obiceiului de a „pune în cârca” sistemului privat (mai ales extern) toate greșelile din țară. Mai mult, lipsa democrației încurajează corupția, promovarea celor fără merite și îmbogățirea „elidei ” autocrate. Consecința este că cetățenii se manifestă fără entuziasm, nu sunt motivați și nu simt libertatea de acțiune care să-i facă mai eficienți, iar națiunea să crească economic. Diferența se observă cel mai evident în cazurile aceluiași popor divizat politic și ideologic, cum a fost cazul Germaniei și este cel al Coreei! Nu văd deosebirea cei nostalgici? Orbul găinii și creierul ei!
Ne întrebăm de ce „nu cad” mai repede dictaturile. Răspunsul este mai dificil decât pare la prima vedere. Nu doar opresiunea, frica generală, propaganda antidemocratică și promisiunea unui viitor strălucit pentru generațiile următoare (vă aduceți aminte de sloganul care ne prezenta pe cei din anii ’50, 60, „generație de sacrificiu”).
Personal eu am găsit un răspuns care să satisfacă toate cazurile de dictatură și abuz! Consider totuși că viitorul economiei mondiale este în democrație, inclusiv în China, iar frica cetățenilor nu este permanentă (vezi protestele chinezilor în pandemie). Ne vom dezvolta într-o lume democratică, dar…?
Fără a mă pretinde un vizionar, dar luând contact cu cei infinit mai pregătiți ca mine, lansez și eu o întrebare finală: dezvoltarea tehnologiei mai necesită democrație? Este o problemă la modă și nu doar teoretică! Inteligența artificială, robotizarea etc. înlocuiesc omul (democrația se traduce prin „puterea Poporului”!) și, drept consecință, necesitatea democrației participative? Lumea va fi a tehnocraților (actualii aristocrați!) și a ”inutililor ” pe care tehnica i-a scos din „câmpul muncii „? Urât! România este pregătită? Noi suntem pregătiți?
