Muncitor forestier, accidentat mortal de un copac care a căzut peste el

Accident cu final tragic în pădure, în timpul unor lucrări de fasonare arbori
Accident cu final tragic în pădure, în timpul unor lucrări de fasonare arbori

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Frumosu, și-a pierdut viața în timp ce lucra la fasonarea arborilor în pădure, după ce un copac s-a prăbușit peste el. Secția Rurală Vama a primit un apel la 112 luni, în jurul orei 11.00. Polițiștii au fost sesizați că numitul Grigore Chiriac, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit inconștient în pădure, în zona comunei Vama, sat Molid, Canton Silvic Dobrița. Bărbatul era angajat la o firmă care are ca domeniu de activitate exploatarea materialului lemnos. Personalul medical dirijat la fața locului a constatat moartea violentă a bărbatului în vârstă de 50 de ani.
Din primele cercetări efectuate la fața locului rezultă că bărbatul efectua lucrări de fasonare a unui arbore esență rășinoase, specia molid moment în care un alt arbore, un fag aflat în amonte, s-a dezrădăcinat din pământ și a căzut peste acesta. Bărbatul ave cască de protecție, însă acesta i-a fost smulsă de forța crengilor iar ulterior un ciot din arbore l-a lovit puternic la nivelul capului, mai rezultă din primele cercetări.
La fața locului a participat la cercetare și un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava. Bărbatul decedat a fost transportată la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii certe a cauzei morții de către medicii legiști. Conform procedurilor, polițiștii au deschis un dosar penal și vor continua cercetările sub coordonarea unui procuror.

Recomandări

Aproape 200 de arbori tăiați ilegal din pădurea orașului Gura Humorului, depistați de Garda Forestieră Suceava

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

50 de porci au pierit în incendiul de la Milișăuți, în jur de 250 au fost salvați. Tot dezastrul ar fi plecat de la o țigară

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism
Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism