Un tânăr în vârstă de 34 de ani a ajuns în stare foarte gravă la spital, după ce, în timp ce se deplasa pe un motoscuter, a fost lovit violent de o autoutilitară. Accidentul s-a petrecut luni seară, în jurul orei 18.00, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Din cercetările oamenilor legii de la Biroul de Poliție Rutieră din localitate rezultă că Vasile A., un șofer în vârstă de 23 de ani din comuna Sadova, aflat la volanul unei autoutilitare, a efectuat un viraj la stânga, intenționând să-și schimbe direcția de mers, moment în care a dat peste Ovidiu L., în vârstă de 34 de ani, localnic din Câmpulung Moldovenesc, care venea de pe sensul opus de mers.
Bărbatul care se deplasa pe două roți a suferit leziuni grave la nivelul toracelui, la internare fiind diagnosticat cu traumatism toraco-abdominal, cu fracturi costale și cu ruptură de splină. Operat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, pacientul a fost transferat, luni noapte, la Spitalul Județean Suceava, marți dimineață fiind în comă de gradul III-IV.
Medicul Tiberius Brădățan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, a precizat că pacientul a suferit o intervenție chirurgicală pentru extirparea splinei, are sânge în torace din cauza fracturilor costale și respiră cu greutate, cu ajutorul aparatelor. Urmare a leziunilor suferite el a pierdut foarte mult sânge, marți după-amiază starea sa continuând să fie foarte gravă.
Victima purta cască de protecție.
Din primele cercetări ale poliției rezultă că vinovat de producerea accidentului se face șoferul, deoarece nu a acordat prioritate de trecere.





