În trafic

Motociclist prins cu numeroase nereguli după ce a încercat să fugă de polițiști

Un tânăr care se deplasa cu o motocicletă pe DN 29, pe raza orașului Salcea, a fost prins cu numeroase nereguli de un echipaj de poliție, după ce inițial a încercat să scape în trafic de oamenii legii.
S-a întâmplat vineri seară, aproape de ora 23.00, când polițiștii i-au făcut semn să oprească motociclistului, însă acesta și-a continuat deplasarea.
În cele din urmă, realizând că polițiștii vin cu mașina cu girofar și sirenă după el, motociclistul a oprit pe marginea drumului, fiind identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 21 de ani, din orașul Solca, Mihai B..
„Polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere, I.T.P.- ul motocicletei este expirat din data de 25.03.2010, iar asigurarea obligatorie RCA este expirată din data de 05.10.2009. Totodată, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precizându-se că tânărul în cauză s-a ales cu dosar penal.

Recomandări

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Pentru a nu fi prins de polițiști, un motociclist a călcat pedala de accelerație și a trecut inclusiv pe roșu, la semafor

Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest