Motocicletă furată cu tot cu documente

Joi, la ora 10.30, Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată de un localnic de 20 ani despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras o motocicletă din curtea locuinței.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în seara zilei de miercuri, în jurul orei 23.00, victima a parcat motocicleta în curtea locuinței, între două autoturisme care îi aparțin, iar în dimineața, în jurul orei 08.30, a constatat lipsa acesteia și a documentelor vehiculului.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei