Mopediști fără permis, prinși tot mai des în trafic, odată cu venirea primăverii



Odată cu venirea primăverii, polițiștii au început să surprindă tot mai des în trafic persoane care circulă cu motoscuterele chiar dacă nu au nici un fel de permis de conducere, acestea alegându-se cu dosar penal.
La fel s-a întâmplat și luni, poliția dând ca exemple trei asfel de cazuri.
La ora 10.45, pe DC 40, pe raza comunei Grănicești, polițiștii au oprit pentru control mopedul condus de un tânăr de 20 de ani, din localitate, care nu posedă permis de conducere. Din cercetări, a rezultat faptul că mopedul aparține tatălui acestuia, care i l-a încredințat pentru a-l conduce pe drumurile publice, deși știa că acesta nu are permis de conducere.
La ora 12.10, agenții Postului de poliție Vulturești au oprit în trafic pe raza comunei mopedul condus de un bărbat de 41 de ani, din localitate, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că nici acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Jumătate de oră mai târziu, pe DC 35, pe raza comunei Bălcăuți, polițiștii au oprit în trafic mopedul condus de un tânăr de 21 de ani, din localitate, și au constatat că acesta nu figurează cu permis de conducere, iar mopedul nu este înregistrat sau înmatriculat.



Recomandări

Beat și fără permis, un fugar de poliție și-a exprimat regretele pentru faptele sale, înainte de a fi reținut în arest

Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o
Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști
Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști

Oprit de polițiști după ce aplicația E-Dac a indicat că nu are RCA, un șofer era și băut, și cu permisul anulat

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar
BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar