Într-o nouă fază de execuție

Monumentul eroilor și martirilor Bucovinei



Monumentul eroilor și martirilor Bucovinei
Monumentul eroilor și martirilor Bucovinei

Sculptorul sucevean Mircea Dăneasă, care lucrează la Monumentul eroilor și martirilor Bucovinei (monument de for public, care va fi amplasat central în Piața „22 Decembrie” din municipiul Suceava) încheie în aceste zile cea de-a II-a fază de realizare, la scara ½, a lucrării. Monumentul, pentru care Primăria Municipiului Suceava a organizat cu un an în urmă un concurs de proiecte (concurs la care juriul, din care-au făcut parte primarul Ion Lungu, viceprimarul Angela Zarojanu, criticii de artă Valentin Ciucă și Cristian Robert Velescu, arhitecții Sorin Pentilescu și Constantin Rabiniuc și inginerul Mihail Jitariuc – șeful Direcției municipale de urbanism, a acordat cel mai bun punctaj proiectului propus de Mircea Dăneasă), și a cărui primă fază de realizare, la scara ¼ , a fost prezentată la sfârșitul lunii aprilie în cadrul unei expoziții organizate la Hotelul „Continental-Arcașul”, urmează acum să fie transpus la scară finală și executat din beton, pentru a fi amplasat și dezvelit în cadrul unei ceremonii care va avea loc în această toamnă. Lucrarea, intitulată „Bucovina înaripată”, care prin simbolismul crucii îmbinat cu cel al zborului sugerează reînvierea, a fost avizată ca monument de for public de o comisie a Ministerului Culturii și Cultelor (MCC) formată din 12 specialiști. Actuala fază de realizare, modelată în lut, care cântărește cca. 1,5 tone, va fi vizionată la atelierul artistului de pe strada Cernăuți. Efectuată pe o armătură metalică rezistentă (care poate să susțină greutatea lucrării) și fixată pe un ax cu bază rotativă (care-i permite autorului să orienteze lucrarea după poziția pe care o va avea la locul de amplasare, pentru a putea să studieze cum cade lumina pe parcursul întregii zile), „Bucovina înaripată”, care va constitui reperul monumental axial al centrului urban al Sucevei, este impresionantă ca creație tridimensională încă din această fază înjumătățită. Întrucât dimensiunile lucrării nu permiteau realizarea în atelier, vara caniculară a creat o serie de probleme în execuție. Lutul de modelaj, expus direct razelor soarelui, se usca repede și își pierdea astfel plasticitatea. Lucrarea a trebuit în permanență udată și învelită cu pânză umedă și folie de material plastic pentru ca lutul modelat să nu crape. Se pare însă că acum apar și alte probleme. Conceput și proiectat pentru a se integra în actualul ansamblu arhitectural al Pieții „22 Decembrie” (schițele de proiect prezentate spre avizare și aprobate comisiei de experți a MCC țineau cont de anumite aliniamente și armonizări ambientale, de arhitectura perimetrului respectiv precum și de circulația din zonă) monumentul va trebui acum să vibreze cu un spațiu care-și modifică radical aspectul. Primarul Ion Lungu declara cu doar câteva zile în urmă că intenționează să organizeze un concurs de proiecte pentru refacerea zonei centrale a Sucevei, subliniind că „nu e vorba doar de o înlocuire a pavelelor, ci de o redimensionare a centrului orașului, care trebuie refăcut aproape în totalitate pentru a transforma această zonă într-una cu adevărat reprezentativă”. Faptul că, așa cum a precizat edilul, „vor fi reașezate lucrurile pentru a da o altă spațialitate zonei centrale”, va fi modernizată fântâna arteziană, iar strada Nicolae Bălcescu (pe porțiunea dintre intersecția Mc. Donalds și Casa de Cultură) precum și Bulevardul Ștefan cel Mare (pe segmentul Prefectură – Casa de Cultură, cu continuare până la Biserica Sf. Dumitru) vor deveni zone pietonale, presupun deja o regândire a amenajărilor din perimetrul de amplasare a monumentului.



Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului interimar Ilie Bolojan modificarea soluției tehnice de la „Zidul Morții” din Suceava

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

În comuna Horodnic de Sus a fost inaugurat „Zidul Demnității”, un monument dedicat valorilor morale, credinței și identității naționale

Mormântul marelui muzicolog sucevean Mihail Poslușnicu este abandonat și vandalizat, avertizează prof. emerit Vania Atudorei

Mormântul marelui muzicolog sucevean Mihail Poslușnicu este abandonat și vandalizat, avertizează prof. emerit Vania Atudorei
Mormântul marelui muzicolog sucevean Mihail Poslușnicu este abandonat și vandalizat, avertizează prof. emerit Vania Atudorei