Emisii contravenționale

MODIN Suceava, fosta fabrică de încălțăminte, amendată de Garda de Mediu



MODIN Suceava, fosta fabrică de încălțăminte, amendată de Garda de Mediu
MODIN Suceava, fosta fabrică de încălțăminte, amendată de Garda de Mediu

Legislația de mediu încălcată fără scrupule. Garda de Mediu Suceava a tăiat două amenzi după controalele derulate în cursul săptămânii trecute. Una dintre sancțiuni a fost încasată de SC MODIN SA Suceava, fosta fabrică de încălțăminte din cartierul Ițcani. Motivul aplicării acestei amenzi este depășirea peste limitele stabilite prin autorizație a unor compuși organici din adezivii utilizați în fluxul de producție. Suma pe care SC MODIN SA trebuie să o achite este de 5.000 de lei, la fel ca și o altă societate care nu a respectat condițiile de mediu. Este vorba de SC Prundul Prod Com SRL Mănăstirea Humorului, care a depozitat crengi și coji de copac pe malul pârâului Slătioara din localitatea Stulpicani. Ultimul control s-a efectuat împreună cu alte trei societăți, respectiv Sistemul de Gospodărire a Apelor, Direcția Silvică și Primăria Stulpicani și face parte dintr-un plan mai amplu de acțiune, în care vor fi vizate neregulile pe linie de mediu din zonele silvice. Tot săptămâna trecută, comisarii Gărzii de Mediu Suceava au început controale la societățile de construcții și la obiectivele aflate în construcție. Până acum au fost verificate două societăți, fără a se constata vreo abatere în ceea ce privește modul de colectare și depozitare selectivă, recuperare și depozitare finală a deșeurilor din construcții. Cu ocazia acestor controale se va urmări ca molozul și celelalte tipuri de deșeuri, plastic, sticlă, fier vechi, lemn, materiale inerte și cauciuc, să fie depozitate în locuri autorizate, aspect ce va fi verificat în actele societăților.



Recomandări

Garda de Mediu Suceava îi avertizează pe cei ce construiesc despre riscurile nerespectării legislației de mediu

Garda de Mediu Suceava avertizează pe cei ce construiesc de riscurile nerespectării legislației de mediu
Garda de Mediu Suceava avertizează pe cei ce construiesc de riscurile nerespectării legislației de mediu

Firmă din industria lactatelor, sancționată drastic de Garda de Mediu Suceava, pentru deversarea apelor uzate într-un pârâu

Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei
Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026