Infrastructură

Modernizarea drumului dintre Pojorâta și Izvoarele Sucevei este aproape de finalizare

Lucrările de modernizare a drumului dintre localitățile Pojorâta și Izvoarele Sucevei sunt aproape de finalizare. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a inspectat în cursul zilei de joi modul în care se derulează această investiție realizată printr-un proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013, valoarea acestuia fiind de 8,4 milioane de lei. Cătălin Nechifor a declarat că prin acest proiect se realizează mai multe lucrări, printre care modernizarea drumului pe un tronson de 4,735 kilometri, realizarea de șanțuri protejate cu dale de beton, precum și construcția și repararea mai multor poduri și podețe. Termenul de finalizare al lucrărilor la drumul județean dintre Pojorâta și Izvoarele Sucevei este 1 noiembrie 2013.
„ Lucrările la acest obiectiv de investiție sunt în grafic și de calitate, iar prin ceea ce facem acum legăm două comunități, Moldova Sulița și Izvoarele Sucevei. La finalizarea acestor lucrări trebuie să găsim soluții de finanțare pentru frontieră, relația cu Ucraina. Această zonă a suferit în trecut, fiind o zonă fără condiții la o viață civilizată, însă în curând putem vorbi de condiții normale. Sperăm să ne ajute și vremea, acum ninge rar, însă de sâmbătă prognoza arată mai bine”, a spus Cătălin Nechifor.
El a mai adăugat că drumul va deservi localitățile Izvoarele Sucevei și Moldova Sulița.

Recomandări

La aproape un an de la inundațiile din Bazinul Dornelor, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să reclădească speranța la Broșteni

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Producătorul de lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis din zona de munte

Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis
Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis

„Pandemia secolului”, dezbătută la Zilele Medicale ale Sucevei, de somități ale lumii medicale din țară și din străinătate