Pelerinaj

Moaște ale Sfântului Gheorghe, la Biserica Sf. Cuvioasă Parascheva din Obcini

La Biserica Sf. Cuvioasă Parascheva din Obcini (str. Victoriei) va fi adusă în pelerinaj, vineri, 21 septembrie, la ora 8:30, o raclă cu moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, raclă care va sta în biserica suceveană până pe 1 octombrie.
Delegația care va aduce vineri, la Suceava, racla cu moaștele Sf. Gheorghe este formată din preotul protopop de Hârlău, Nicolae Crăciun, și preotul Dănuț Fotea, parohul bisericii din Feredeni. Moaștele vor fi întâmpinate de preoții Bisericii Sf. Cuvioasă Parascheva și de credincioși.
Până pe 1 octombrie, biserica va fi deschisă, între orele 8:30-20:30. Zilnic, la ora 19:30, va fi citit acatistul Sf. Mare Mucenic Gheorghe și se vor pomeni toate pomelnicele de peste zi. Prezența raclei cu moaște ale Sf. Gheorghe în biserica din Obcini este posibilă cu binecuvântarea Preasfințitului Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și a ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Parohul Bisericii Sf. Cuvioasă Parascheva din Obcini, preot iconom stavrofor Paul Sorin Hirghiligiu, ne-a spus că „sfinte moaște ale Sf. Gheorghe au mai fost în pelerinaj în orașul nostru de șase ori. Ele sunt aduse din Arhiepiscopia Iașilor, Parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, unde se află de peste 250 de ani”.

Recomandări

„LUCRĂRI DE RESTAURARE ȘI CONSOLIDARE A ANSAMBLULUI BISERICII MONUMENT ISTORIC „SFÂNTUL NICOLAE”, PAROHIA COLACU, JUDEȚUL SUCEAVA”

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă spre închinare credincioșilor la hramul Parohiei Straja II

Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc

„DAR de Paște – o mână întinsă, o inimă atinsă”, campanie umanitară organizată de Parohia „Sf. Gheorghe” Burdujeni