Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, va fi prezent miercuri la Suceava, cu prilejul sărbătorii Sânzienelor – hramul Sucevei. Ca în fiecare an,
pe 24 iunie, ziua aducerii raclei cu moaștele Sfântului Ion cel Nou la Suceava (mucenic considerat a fi patronul spiritual al Cetății de Scaun), în 1402, de la Cetatea Albă, mii de credincioși din toată țara vin în pelerinaj în Bucovina.
Marți, la ora 18:00, în curtea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou”, va avea loc slujba de priveghere, oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, însoțit de un sobor de preoți.
Miercuri dimineață, începând cu ora 6:00, la mănăstirea suceveană se săvârșește slujba Agheasmei Mici, slujba Sf. Maslu și se citesc de către călugări acatistele Maicii Domnului, Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
La ora 9:00, în curtea mănăstirii are loc slujba arhierească, la care iau parte Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, împreună cu un numeros sobor de preoți.
Miercuri, la ora 11:00, după cum este tradiția, racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou este purtată de mai mulți preoți pe umeri, de-a lungul principalelor artere ale municipiului, cu popasuri în dreptul următoarelor locașuri de cult: Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou”, Biserica „Sf. Înviere”, Biserica „Sf. Gheorghe” (Mirăuți), Biserica „Sf. Dumitru”, Biserica „Sf. Nicolae”, Catedrala „Nașterea Domnului” (Mărășești), Biserica „Nașterea Maicii Domnului” (Tribunal) și înapoi la mănăstirea suceveană.
Pelerinaj
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei vine de Sânziene la Suceava






