Poziție

Mitingul polițiștilor – o acțiune de imagine

Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA) apreciază că mitingul de astăzi al polițiștilor, organizat de sindicatul ProLex, este „o acțiune de imagine a Sindicatului Național al Vameșilor și Polițiștilor”, nicidecum o formă a vreunui conflict de muncă.
„Chiar și așa, Ministerul Internelor si Reformei Administrative rămâne deschis dialogului cu organizațiile profesionale și sindicale, fiind preocupat de statutul și condițiile de muncă ale propriului personal”, se arată într-un comunicat al MIRA, transmis, ieri, agenției MEDIAFAX.
Potrivit MIRA, încheierea Acordului Colectiv de Muncă pentru polițiști, cu Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și deschiderea negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă aplicabil personalului contractual sunt „măsuri elocvente” luate de conducerea ministerului pentru subordonații săi.
„În ceea ce privește dialogul cu Sindicatul Național al Vameșilor și Polițiștilor, acestea s-au purtat în mai multe rânduri în cadrul Comisiei de Dialog Social, cele mai multe aspecte, considerate revendicări, fiind rezolvate prin identificarea unor soluții unanim acceptate”, se mai arată în comunicatul MIRA.

Recomandări

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

O suceveancă, parte a unei delegații diplomatice importante în Statele Unite: „România rămâne în inimă oriunde ne-am afla”