Ministerul Sănătății cere peste trei milioane lei pentru Planul de intervenție în pandemia de gripă



Ministerul Sănătății a solicitat Executivului suplimentarea bugetului cu 3.022.000 de lei din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, pentru finanțarea unor măsuri de implementare a Planului național de intervenție în pandemia de gripă, potrivit unui proiect de hotărâre supus dezbaterii publice.
Proiectul prevede suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, pe anul 2009, la capitolul „Bunuri și servicii” – Programul național privind bolile transmisibile, cu suma de 3.022.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, suma urmând să fie utilizată pentru achiziționarea de medicamente antivirale și de echipamente de protecție pentru personalul medical și populația generală.
În Nota de fundamentare a proiectului MS se precizează că, în ultimii ani, au apărut o serie de alerte pentru noi tulpini de virus gripal din lumea animală cu potențial de risc pentru adaptare la regnul uman.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a ridicat gradul de alertă pandemică la nivelul 6 datorită extinderii situației epidemiologice la nivel global și a evoluției rapide pe toate continentele lumii. Directorul Regiunii Europene a OMS a adresat miniștrilor sănătății din statele membre o scrisoare în care subliniază că guvernele trebuie să informeze permanent publicul referitor la măsurile de protectie intreprinse și să asigure stocuri de antivirale, vaccinuri, echipamente de protecție personală și substanțe dezinfectante.
România dispune, în prezent, de un stoc de antivirale în cantitate de 450.000 cutii, ceea ce reprezintă 2,3% din populația totală.
În ceea ce privește echipamentele de protecție personală (măști de unică folosință), acestea se găsesc în cantități limitate la nivelul unităților sanitare mari și în special de boli infecțioase, putând asigura protecția personalului pentru o scurtă perioadă, potrivit proiectului.
Procentajul de 5% din populație estimat de Comisia Europeană că ar lucra în servicii publice reprezintă la nivelul României un milion de persoane. „Chiar dacă nu întreg acest personal și, de asemenea, nici toată populația României nu va fi supus riscului de îmbolnăvire în cazul unui val pandemic, propunem achiziția unei cantități minime de măști de protecție, respectiv 1,8 milioane măști cu protecție înaltă pentru personalul medical și personalul din serviciile publice, și respectiv 40 milioane de măști de protecție obișnuite pentru populația generală (minim câte 2 măști pentru fiecare/zi raportat la personalul din servicii și respectiv populația generală)”, se precizează în proiectul de hotărâre.
De asemenea, este necesară achiziția unor dezinfectante pe bază de alcool izopropilic pentru asigurarea dezinfecției rapide a mâinilor, în special pentru zonele cu densitate mare de persoane (unități de învățământ, unități sanitare și servicii publice).
Banii ceruți de MS vor asigura tratamentul specific cu medicamente antivirale specifice pentru 25% din populație, conform procentului minim de acoperire a populației generale recomandat de OMS și CE
De asemenea va fi asigurată vaccinarea profilactice pentru aproximativ 35% din populația României – 5% din personalul serviciilor publice esențiale (medico – sanitar, personalul care asigură securitatea națională și locală, sectoare economice vitale) și 30% din categoriile populaționale cele mai expuse la riscul de îmbolnăvire si de dezvoltarea de complicații ale bolii, conform recomandărilor OMS și CE.
Totodată, în Nota de fundamentare se arată că trebuie asigurate condițiile de prevenire a îmbolnăvirilor prin achiziția de echipamente de protecție personală, atât pentru persoanele din serviciile esențiale, respectiv personalul care vine în contact strâns și repetat cu persoanele bolnave, personalul de îngrijire care vine în contact cu obiectele și /sau efecte contaminate (personalul din cadrul spitalelor de SMURD) cât și pentru populația generală activă, respectiv personalul din cadrul instituțiilor publice cu contact repetat și prelungit cu publicul, vămi, forțe de ordine publică, elevi, studenți.
Hotărârea privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, pentru finanțarea unor măsuri de implementare a Planului național de intervenție în pandemia de gripă, rămâne în dezbatere publică până în 20 august.



Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare
Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Cifrele care dor: doar 5 din 10 copii suceveni sunt protejați de boli grave. Medicii luptă împotriva neîncrederii

Cifrele care dor: doar 4 din 10 copii suceveni sunt protejați de boli grave. Medicii luptă împotriva neîncrederii
Cifrele care dor: doar 4 din 10 copii suceveni sunt protejați de boli grave. Medicii luptă împotriva neîncrederii

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Deputatul Petru Negrea: „România are nevoie de un buget care să răspundă realității economice actuale, marcate de recesiune și inflație ridicată”

Trei ani cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu, pedeapsa agreată de un primar cu procurorii DNA Suceava

Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată
Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată