Ministerul Mediului anunță că nu a fost solicitat pentru a acorda derogarea de împușcare a ursului



Ministerul Mediului nu a fost solicitat pentru a acorda derogarea de împușcare a ursului care s-a plimbat, miercuri, prin Sibiu, instituția precizând că va sesiza Poliția Sibiu în vederea demarării unei anchete, scrie Mediafax.”Ministerul Mediului va transmite, în cursul zilei de astăzi, o sesizare către Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu, prin care solicită o anchetă care să stabilească cât mai precis condițiile în care ursul a apărut în oraș. (…) Ministerul ia în calcul și posibilitatea ca apariția ursului în zona locuită a orașului să fie rezultatul unei activități ilegale: eliberarea voluntară a unui urs ținut ilegal în captivitate, evadarea unui urs din captivitate, transportul ilegal etc. (…)Ministerul Mediului nu a fost solicitat pentru a acorda derogarea de împușcare. Necesitatea unui astfel de demers din partea echipei de intervenție, în situația dată, va fi stabilită de organele de anchetă abilitate”, se arată într-o poziție oficială a Ministerului Mediului, postată pe pagina de Facebook.



Recomandări

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Ministerul Mediului validează prima tehnologie de scanare digitală pentru măsurarea lemnului, la solicitarea ASFOR

Ciprian Muscă, președinte ASFOR, la o prezentare a tehnologiilor de scanare digitală pentru măsurarea lemnului
Ciprian Muscă, președinte ASFOR, la o prezentare a tehnologiilor de scanare digitală pentru măsurarea lemnului

Căprioară împușcată la 30 de metri de casa unei familii. Corpul de Control al Ministerului Mediului, așteptat la fața locului