Comunicat de presă

Mesajul PSD Suceava de Ziua României

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan
Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan

Împreună, vom sărbători Ziua Națională a României – un moment adânc întipărit în conștiința poporului român. Avem credința că fiecare dintre noi recunoaștem semnificația acestui act istoric împlinit pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Pentru noi, trăitori pe aceste binecuvântate meleaguri, încă ocrotite de Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost o repetare, la mult amplificate dimensiuni, a ceea ce cronicarul ne spune că s-a petrecut pe Câmpia de la Direptate în anul de veșnică amintire 1457. Acolo poporul s-a adunat și a hotărât ca urmașul Mușatinilor să-i fie Domn. Nepoții strănepoților acelora s-au adunat la Alba Iulia, alături de frații lor de neam și sânge și au hotărât să se unească cu Țara.
Ecoul celor săvârșite atunci stă viu în sufletele românilor de pretutindeni. S-a dobândit, odată cu crearea unui stat unitar, dreptul la suveranitate, la demnitate națională, la respect pentru voința poporului. Sunt valori ce stau la temelia devenirii ulterioare a neamului românesc reîntregit între hotare, valori pe care clădim și astăzi.
Chiar dacă uneori vremelnice decizii ale istoriei ne-au mutilat uneori obcina strămoșească, ele nu ne-au putut lipsi niciodată de moștenirea primită la Alba Iulia.
Suntem în prag de mare sărbătoare a neamului. Suntem aproape de înnoirea acestui an cu unul pe care-l dorim mai bun. Un an în care să putem dura un viitor mai bun pentru români. Știm că nu va fi ușor, cum nici acest an nu a fost. Dar voința majorității poporului român, care a ales și a decis să ne încredințeze dreptul de a hotărî în numele său, ne obligă și ne motivează și nu există argument mai puternic decât o astfel de împuternicire.
În numele acestui mandat și din tot sufletul vă dorim, stimați suceveni, să vă fie sărbătoarea împlinită de gândul cel bun, să vă bucurați alături de cei dragi de bucuria unirii românilor, să vă înălțați sufletul în memoria înaintașilor făuritori de țară și să nu îngăduiți vreodată uitării să vă răpească amintirea recunoscătoare pentru cele cucerite de ei în binecuvântatul an 1918.
La mulți ani, suceveni!
La mulți ani, români!

Recomandări

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că românii au ajuns să plătească dobânzi la dobânzi pentru împrumuturile făcute de stat

În comuna Horodnic de Sus a fost inaugurat „Zidul Demnității”, un monument dedicat valorilor morale, credinței și identității naționale

Vicepreședinții CJ Suceava au fost prezenți la ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național. Nicolae Robu: „Este despre țara pe care o purtăm în suflet, oriunde ne-ar purta pașii”

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei