Medici și cadre medicale de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, decorați de președintele Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decrete de decorare a mai multor medici și cadre medicale de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, managerului instituției, Dan Mircea Enescu, findu-i conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, informează Mediafax. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler academicianului profesor doctor Dan Mircea Enescu, manager al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, „în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele de excepție obținute în activitatea de cercetare și promovare, la nivel internațional, a medicinei pediatrice, pentru efortul deosebit pe care l-a depus în calitate de manager de spital, asigurând dotarea acestuia cu echipamente moderne, înalta calificare a personalului medical, precum și punerea în aplicare a unor noi metode și tehnologii de tratament în domeniul cardiologiei și chirurgiei cardiovasculare pediatrice”.

Recomandări

Dezvoltarea cooperării instituțiilor medicale în vederea creșterii prevenției, diagnosticării și tratamentului cancerului de sân-PREVENȚIE”, ID ROUA00363

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”

Încă 5 secții ale spitalului din Suceava au devenit clinice: ORL, Boli infecțioase, Dermatovenerologie, Interne și Neurologie