Demersuri

Masivul Rarău va fi inclus în proiectul „Ski în Carpați”

– Vicepreședintele ANT, Livia Sima, se va afla astăzi în municipiul Câmpulung Moldovenesc pentru a verifica modul în care se află pregătirile pentru realizarea acestui proiect
Unul dintre proiectele ce vor fi realizate în cadrul programului guvernamental de dezvoltare a turismului, „Ski în Carpați”, va fi pus în practică în municipiul Câmpulung Moldovenesc, mai exact în masivul Rarău. În acest sens, în cursul zilei de astăzi, în Câmpulung Moldovenesc va fi prezent vicepreședintele Agenției Național pentru Turism, Livia Sima, unul dintre scopurile acestei vizitei fiind verificarea modului în care autoritățile locale au pregătit implementarea acestui proiect. Astfel, în cursul zilei de astăzi, Livia Sima va avea întrevederi cu primarul din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Șerban, precum și cu președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România, Gheorghe Fodoreanu. Acesta din urmă a ținut să precizeze că municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost deja selectat pentru a fi inclus în proiectul „Ski în Carpați”, fiind demarate deja pregătirile pentru punerea lui în aplicare. Fodoreanu a mai afirmat că în cadrul întâlnirilor cu vicepreședintele ANT vor fi aduse în discuție o serie de proiecte de turism care ar urma să se realizeze în zona de munte a județului Suceava, în vederea obținerii unui sprijin guvernamental pentru punerea lor în practică. „Toate aceste proiecte vizează în special punerea în practică a zonei Câmpulung Moldovenesc, precum și Vatra Dornei”, a spus Fodoreanu. El a spus că printre proiectele vizate a se realiza în cursul acestui an în Câmpulung Moldovenesc se numără „Festivalul fructelor de pădure”, care ar urma să aibă loc în perioada 31 august-2 septembrie a.c., sau „Festivalul sărbătorilor de iarnă”, care se dorește a se organiza în data de 29 decembrie a.c.. Mai mult, Gheorghe Fodoreanu a declarat spre sfârșitul acestui an, respectiv în data de 5 octombrie, municipiul Vatra Dornei va fi gazda unuia dintre cele mai importante seminarii pe teme turistice organizat în România în acest an, respectiv „Târgul Național Balneo”, la care ar urma să participe aproape 1.500 de specialiști din țară și din Europa. „Toate acestea sunt preocupări ale noastre pentru a încerca să promovăm zona Bucovinei. Și din acest motiv vom avea discuții și cu doamna Sima pentru a putea obține un sprijin pentru realizarea lor”, a mai spus Fodoreanu.

Recomandări

Festivalul Internațional „Întâlniri Bucovinene” va transforma municipiul Câmpulung Moldovenesc în capitala folclorului bucovinean

Peste 250 de copii au descoperit frumusețile Bucovinei în excursiile educative organizate în cadrul proiectului CARE

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

CJ Suceava se asociază cu Primăria Cacica într-un proiect pentru construirea unui centru de agrement modern în această comună