În municipiul Suceava

Mașini sparte noaptea, prin forțarea yalei de la portieră

Două autoturisme au fost sparte în aceeași noapte, prin forțarea yalei de la portieră, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Duminică dimineață, Romeo R., în vârstă de 56 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat faptul că în noaptea precedentă i-a fost furat din autoturismul proprietate, un VW Golf, un radio-CD auto, mașina fiind parcată la poarta locuinței sale.
Polițiștii au găsit urme de forțare a yalei de la portieră, valoarea prejudiciului fiind estimată la 200 de lei.
În timp ce făceau cercetări la fața locului, polițiștii au fost sesizați de o tânără în vârstă de 25 de ani, Alexandra M., din localitate, despre faptul că și mașina ei a fost spartă de hoți. Tânăra i-a dus pe polițiști la un Reanault Clio, parcat pe strada Mitropolit Dosoftei, lângă calea ferată, arătându-le că din mașină i-au dispărut o stație auto cu antenă, un detector radar și alte bunuri, valoarea prejudiciului fiind de circa 1.500 de lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiuni de furt, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte