Accident

Mașina poliției din Putna, tamponată de un localnic

Un bărbat din Putna, aflat la volanul unei Dacii, a tamponat o mașină a poliției din comună. Oamenii legii s-au dovedit înțelegători, dându-i șoferului un avertisment și aplicându-i trei punte de penalizare.
Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 17.00, pe DN 2 H, pe raza comunei Putna. Gheorghe C., de 27 de ani, localnic, a efectuat o manevră de mers înapoi fără a se asigura. A dat peste autoturismul Logan condus de un agent de poliție din comună, aflat în misiune. Accidentul nu s-a soldat cu victime, doar cele două mașini fiind avariate ușor.

Recomandări

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Doi tineri de pe un scuter au ajuns la spital după ce mașina de poliție care îi urmărea a atins vehiculul pe două roți