Cercetări

Mașină furată depistată în trafic, după ce șoferul a abandonat-o și a fugit de polițiști

Polițiștii dorneni au depistat sâmbătă, în trafic, un autoturism furat, după ce șoferul acestuia a virat brusc într-o benzinărie la vederea acestora și a încercat să scape de vigilența lor.În urma verificărilor făcute, a fost depistat faptul că autoturismul fusese furat din județul Bistrița-Năsăud, în timpul verii trecute.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă la prânz, în jurul orei 13.00, cândpolițiștii din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei au observat în trafic un autoturism marca Ford Focus, care a virat brusc la vederea autospecialei de poliție și a intrat cu viteză în parcarea unei stații de carburanți, situată pe Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei. Șoferul autoturismului a coborât de la volan și a intrat în fugă în incinta stației, fapt care i-a determinat pe polițiști să îl urmărească, să-l oprească și să îl legitimeze. Au aflat astfel că cel de la volanul mașinii este Gabriel D., de 38 de ani, din comuna Dorna Arini și au început verificările documentelor autoturismului pe care îl conducea acesta. Polițiștii au aflat astfel că autoturismul marca Ford Focus figurează în baza de date cu mențiunea „sechestru cauze penale”, fiind reclamat ca fiind furat din județul Bistrița-Năsăud la data de 25 august 2017. Bărbatul a fost condus la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei pentru audieri, fiind contactați, în același timp, polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, pentru instrumentarea cazului. Un echipaj de poliție din cadrul aceluiași inspectorat s-a deplasat duminică la Vatra Dornei, pentru continuarea cercetărilor în acest caz.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112