Rădăuți

Mărfuri „made in Germany” confiscate de polițiștii de frontieră

Un botoșănean s-a ales cu o pagubă de aproape 70 de milioane de lei vechi după ce a fost depistat în neregulă de un echipaj de la Direcția Poliției de Frontieră Rădăuți. Duminică seară, în timp ce efectua o misiune pe comunicația Rădăuți-Milișăuți, echipajul polițiștilor de frontieră a oprit pentru control un autoturism marca Renault condus de Mihai T., în vârstă de 41 de ani, din municipiul Botoșani. Cu această ocazie a fost descoperită o cantitate însemnată de aparatură electronică, încălțăminte, truse medicale auto și veste reflectorizante fără documente de proveniență. Proprietarul acestora a declarat că mărfurile fuseseră cumpărate din Germania cu intenția de a fi revândute la un preț mai mare în bazarurile din județele Suceava și Botoșani. Potrivit celor afirmate de către purtătorul de cuvânt de la Direcția Poliției de Frontieră Rădăuți, subcomisar Ilie Poroch-Serițan, întreaga cantitate de bunuri, cu o valoare de piață de 6450 RON, a fost ridicată în vederea confiscării, iar cetățeanul din Botoșani a fost sancționat contravențional cu amendă de 15 RON.

Recomandări

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Zeci de percheziții la polițiști de frontieră și vameși suceveni, inclusiv în PTF Siret și PTF Vicovu de Sus

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava