Mânuțe dibace”, activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava

,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava

În cadrul Campaniei „Ziua Porților Deschise”, Echipa Mobilă Fălticeni, ce aparține de Centrul de Servicii Multifuncționale Suceava, a organizat joi, 17 noiembrie, activitatea „Mânuțe dibace”, un atelier de lucru în cadrul căruia „micuții meșteri”, beneficiarii Echipei Mobile, au confecționat „copăcei din frunzele ruginii ale toamnei”, au desenat și au colorat.

,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava
,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava

Cei mici au fost ajutați atât de membrii Echipei Mobile, cât și de două tinere voluntare. Scopul activității, ne-au spus coordonatorii Echipei Mobile Fălticeni, a fost atragerea atenției asupra problematicii copiilor cu dizabilități, reducerea discriminării cu care se confruntă, creșterea nivelului de acceptare și promovarea faptului că toți copiii sunt unici, sunt speciali, sunt talentați și au nevoie de multă iubire pentru a se dezvolta armonios, fiecare în ritmul lui.

,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava
,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava
,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava
,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava

Deviza sub care s-a desfășurat activitatea a fost: „În spatele fiecărei dizabilități se ascunde o abilitate. Trebuie doar să o descoperim împreună!”. La eveniment au fost prezenți directorul executiv adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Margareta Isăilă, șefa Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava, Rodica Ilisei, coordonator personal de specialitate Brîndușa Bialy, psiholog Alina Achiței, psiholog Oana Vatavu, asistent social Adina Troană, inspector Buliga Gabriel, asistent social Cristi Popinciuc, precum și reprezentantele Primăriei municipiului Fălticeni: asistent social Denisa Prisacă și psiholog Patricia Haidău, Maria Măriuță, asistent social din cadrul Primăriei Vadu Moldovei și voluntarele Dalia Popescu și Dilara Tuncer. La finalul activității, beneficiarii au primit „surprize dulci” de la sponsorii activității: SC Danerta SRL, reprezentată de Loredana Tuncer, și Simos COM SRL.

,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava
,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava
,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava
,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava
,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava
,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava
,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava
,,Mânuțe dibace", activitate organizată de Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale Suceava

Recomandări

Bază de date cu centrele de tratament balnear din județ, realizată în cadrul unui proiect transfrontalier cu Ucraina

„Servicii comunitare pentru familii unite”, proiect de care beneficiază copii din Suceava, Fălticeni, Baia, Valea Moldovei și Dolhești

Ateliere ocupaționale dedicate zilei de 8 Martie, organizate pentru copii de Complexul de Servicii Multifuncționale Gura Humorului

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava