Supărare

Lungu acuză Guvenul că-l lasă fără 1 milion de euro la bugetul local

Supărare: Lungu acuză Guvenul că-l lasă fără 1 milion de euro la bugetul local
Supărare: Lungu acuză Guvenul că-l lasă fără 1 milion de euro la bugetul local

Primarul de Suceava, Ion Lungu, și-a exprimat, joi, nemulțumirea în legătură cu ordonanța de urgență a guvernului care prevede că, din data de 25 mai, fondurile provenite din colectarea taxelor judiciare de timbru să fie vărsate în bugetul de stat și nu în cel local, așa cum se întâmpla până acum. Lungu a explicat, în conferință de presă, că municipalitatea și-a propus ca în 2008 să încaseze din această taxă suma de 20 de miliarde de lei vechi. „Am încasat, până la 15 mai, 7 miliarde de lei vechi și iată că din 25 mai se varsă direct la bugetul de stat, într-un cont al Ministerului Justiției. Este pentru a doua oară când ni se dezechilibrează din mers bugetul, după ce, de la 1 ianuarie, taxele notariale se virează la bugetul de stat. Noi pierdem din taxele notariale și din taxele de timbru peste 1 milion de euro, lucru care nu este corect, după părerea mea”, a afirmat primarul de Suceava. El a arătat că descentralizarea și autonomia locală presupun sume suplimentare pentru bugetele locale. „Am avut discuții cu o parte din colegii din Colegiul director al Asociației Municipiilor din România. După alegeri, municipalitățile din România trebuie să se unească și să protesteze pentru că nu este posibil să li se ciuntească bugetele, în timp ce li se dau atributii suplimentare- vezi tichetele cadou la profesori sau alte plăți pe care trebuie să le suportăm din bugetele locale”, a mai spus Ion Lungu. Taxa judiciară de timbru reprezintă suma de bani care trebuie plătită atunci când se intentează o acțiune în justiție. În funcție de tipul acțiunii, taxa poate ajunge să valoreze peste 5 mii de lei. Motivarea ordonanței de urgență a guvernului a fost necesitatea de a se respecta directiva Consiliului Uniunii Europene privind îmbunătățirea accesului la justiție în cazul litigiilor transfrontaliere.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor

Vasile Rîmbu anunță că administrația locală alocă în acest an 50 de milioane de euro pentru creșterea calității vieții sucevenilor