Deputatul AUR de Suceava Petru-Gabriel Negrea a lansat un atac dur de la tribuna Parlamentului României împotriva a ceea ce a numit „abuzuri” comise de operatorii de utilități publice. Parlamentarul sucevean acuză companiile de energie, gaze și apă că profită de poziția de monopol și transferă toate costurile de dezvoltare a infrastructurii pe umerii cetățenilor, transformând serviciile esențiale într-o „afacere cinică”. În cadrul unei declarații politice recente, deputatul AUR a vorbit despre situația prin care trec milioane de români care își construiesc o locuință, plătind taxe, terenuri și autorizații și sunt blocați în momentul în care solicită racordarea la utilități.
Deoarece companiile private refuză adesea să extindă rețelele din bugete proprii, beneficiarii sunt forțați astfel să achite sume foarte mari pentru lucrări care, legal, ar trebui asigurate de operatori.
„În România anului 2026, sunt oameni care plătesc zeci de mii de euro ca să tragă curentul sau gazul până la propria casă. Cum este posibil ca omul să plătească infrastructura, iar apoi compania să vină și să îi factureze lunar abonamente și tarife ca și cum investiția ar fi fost făcută de operator?”, a întrebat public Petru-Gabriel Negrea.
Parlamentarul sucevean consideră acest mecanism drept un „abuz moral și economic” grav. Prin cedarea infrastructurii nou-construite către rețelele naționale, companiile private își măresc patrimoniul gratuit, pe banii consumatorilor, realizând profituri uriașe fără riscuri financiare. „Românul plătește rețeaua, românul plătește branșamentul, românul plătește consumul, iar companiile doar încasează. Aceasta este o formă de captivitate economică”, a completat deputatul.
Acesta a mai afirmat că, spre deosebire de România, în statele europene dezvoltate, extinderea rețelelor de utilități se face în paralel cu dezvoltarea zonelor rezidențiale, costurile fiind integrate în planurile strategice de investiții ale operatorilor. Pentru a opri acest „jaf legalizat”, deputatul AUR de Suceava solicită modificarea de urgență a cadrului legislativ actual, impunând măsuri clare: obligarea companiilor de a extinde rețelele în toate zonele autorizate pentru construire; suportarea integrală a costurilor pentru infrastructura principală de către operatori; interzicerea transferului poverii financiare a investițiilor către consumatorul final; implicarea activă a instituțiilor statului în controlul riguros al acestor monopoluri.
„Românii nu cer privilegii. Cer normalitate, respect și acces decent la utilități într-o țară europeană. Dacă statul nu este capabil să apere cetățeanul în fața monopolurilor, înseamnă că și-a abandonat propria misiune”, a conchis parlamentarul AUR Petru-Gabriel Negrea.





