De Paște

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă și anul acesta pentru credincioșii ortodocși din județul Suceava

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă și anul acesta credincioșilor ortodocși suceveni - Sursa foto: basilica.ro

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, va organiza și în acest an aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava. Gheorghe Flutur a declarat că a avut deja o întâlnire cu arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, în care a discutat despre aducerea Luminii Harice de la Mormântul Sfânt din Ierusalim la Suceava.
„Și în acest an Lumina Sfântă va fi adusă la Suceava, pe Aeroportul «Ștefan cel Mare». Lumina Sfântă va fi adusă la Suceava de o delegație de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, formată dintr-un preot și un mirean, cei doi urmând să plece cu un avion privat la București. De asemenea, am discutat despre evenimentele din Duminica Paștelui, pe care în acest an Consiliul Județean Suceava le organizează la Muzeul Satului Bucovinean începând cu ora 12:00”, a precizat Gheorghe Flutur.
Șeful administrației județene a spus că sucevenii și turiștii care vor veni la Muzeul Satului Bucovinean în Duminica Paștelui vor avea parte de cântece religioase, de un concurs de ciocnit ouă, în timp ce tocașii Bucovinei vor fi parte a unui concert extraordinar susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică, un concert de toacă și clopotele Bucovinei. „Am transmis pensiunilor să includă în programul lor aceste evenimente și să organizeze participarea turiștilor. Astfel, așteptăm turiștii și pe suceveni, duminică, în prima zi a Paștelui, de la ora 12:00, la Muzeul Satului Bucovinean”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Recomandări

„LUCRĂRI DE RESTAURARE ȘI CONSOLIDARE A ANSAMBLULUI BISERICII MONUMENT ISTORIC „SFÂNTUL NICOLAE”, PAROHIA COLACU, JUDEȚUL SUCEAVA”

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou va fi scoasă spre închinare, sâmbătă, în baldachinul amenajat în incinta Catedralei Arhiepiscopale

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă spre închinare credincioșilor la hramul Parohiei Straja II

Președintele CJ Suceava anunță lucrări de consolidare pe „Drumul Lirei” din comuna Ciprian Porumbescu, ce va fi redeschis după opt ani

Șoldan anunță lucrări de amploare pentru redeschiderea Drumului Lirei din comuna Ciprian Porumbescu