Fonduri

Lucrări de reabilitare a unor blocuri, finanțate de la buget

– Și la Gura Humorului vor ajunge astfel de fonduri
Un număr de opt blocuri de locuințe situate în zonele defavorizate a șase orașe, care necesită lucrări de refacere a structurii și a izolațiilor termice, vor fi reabilitate cu fonduri bugetare.
Imobilele pentru care vor fi alocate fondurile se află în localitățile Aleșd (județul Bihor), Rovinari (județul Gorj), Petroșani și Petrila (ambele în județul Hunedoara), Bălan (județul Harghita) și Gura Humorului (județul Suceava), se menționează într-o hotărâre de guvern aprobată miercuri.
Cele opt blocuri au fost incluse în Programul de reabilitare coordonat de Compania Națională de Investiții, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Blocurile au fost selectate de către consiliile locale pe baza unor criterii legate de anul construcției, nivelul de înălțime și de degradare, numărul de locatari, veniturile acestora.

Recomandări

Porțile festivalului Obciniada se deschid oficial astăzi. A fost modificat traseul pentru comunitatea de escaladă

Ligrul de la Zaharești, mort în incendiul izbucnit la colțul zoo. Stăpânul său s-a intoxicat cu fum încercând să îl salveze

Șoldan după semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava: „Județul se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții