Agresiune

Lovit cu cuțitul peste mână

Un bărbat din Păltinoasa a ajuns la spital după ce a fost lovit cu cuțitul peste mână de un tânăr. Agresiunea s-a petrecut marți, în jurul orei 21.00, în fața unui magazin din localitatea de domiciliu a victimei. Dinu L., în vârstă de 46 de ani, l-a luat la rost pe Ilie Ș., în vârstă de 24 de ani, reproșându-i că i-a bătut fiul. Imediat între cei doi a izbucnit un scandal în toată regula. Iute la mânie, tânărul de 24 de ani a scos cuțitul pe care îl avea asupra sa, lovindu-și victima peste mâna dreaptă. Bărbatul a ajuns la spitalul din Gura Humorului, de unde a fost transferat la Spitalul Județean Suceava. „În cauză s-a întocmit dosar penal, în funcție de examinarea medico-legală și numărul de îngrijiri medicale urmând a se dispune procedural”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”